Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

ICon Arts XXI – Recital MiniCellos & Pianino | Ella Bokor (violoncel), Mădălina Pașol (pian)

5 august, 2023 @ 12:00 pm

Sâmbătă, 5 august, de la orele 12:00, vă invităm la un eveniment de excepție – recitalul de violoncel și pian susținut de copiii care au urmat masterclass-urile Academiei ICon Arts, sub îndrumarea Ellei Bokor (violoncel) și Mădălinei Pașol (pian).


Ella Bokor

Violoncelista Ella Bokor are o carieră impresionantă în lumea muzicală, însă nici activitatea sa în pedagogie și organizare nu au rămas neobservate.

Ella Bokor este:

  • Fondatoarea proiectului MiniCellos
  • Manager al CellEAST Festival
  • C.D.A. la Catedra de muzică de cameră a U.N.M.B
  • Secretar muzical al C.N.A.T.R.
  • Profesoară la clasa de violoncel în cadrul C.N.A. Dinu Lipatti
  • Președinte al Asociației Culturale PlaCello
  • membră fondatoare a Ansamblului PlaCello, Duo Cello Jaya și Ludens Piano Trio, alături de care a realizat turnee naționale începând cu anul 2016.

A absolvit studiile de Licență, Masterat și Doctorat în cadrul Universității Naționale de Muzică din București și a studiat prin bursa Erasmus în Germania la Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Frankfurt am Main.

Dintre cele mai importante programe culturale, educaționale și festivaluri naționale și internaționale la care a participat, menționăm Cello Fundamento Vietnam, Festivalul de Muzică din Salonic, International Summer Academy 16, Bucharest Music Film Festival, ICon Arts, Festivalul Internațional George Enescu, Baroque Week, iar lista poate continua.

De-a lungul carierei artistice a susținut concerte alături de muzicieni de prestigiu precum: Alexander Bouzlov, David Grimal, Jan-Erik Gustaffson, Alexandra Guțu, Diana Ketler, Sergey Malov, Cristian Măcelaru, Alissa Margulis, Marie Luise Neunecker, Răzvan Popovici și Valentin Răduțiu.

Este membră fondatoare a Ansamblului PlaCello, Duo Cello Jaya și Ludens Piano Trio, alături de care a realizat turnee naționale începând cu anul 2016. De asemenea, Ella Bokor a susținut turnee internaționale în Irlanda, Vietnam și Moldova.

A colaborat cu orchestre precum: Filarmonica „George Enescu”, ansamblul Les Dissonances și Richard Wagner International Orchestra, fiind membră a Orchestrei Române de Tineret și a Orchestrei Naționale Simfonice a României.

Mădălina Pașol

Mădălina Pașol este o pianistă desăvârșită, cunoscută pentru tehnica impecabilă și pentru interpretările unice, pline de sensibilitate, care i-au adus succesul muzical internațional.

Mădălina Pașol s-a născut într-o familie cu tradiție muzicală și și-a manifestat interesul pentru muzică încă de la o vârstă fragedă, primind primele lecții de pian chiar de la bunicul său. La doar 9 ani, și-a făcut debutul în lumea muzicii interpretând Concertul pentru pian în Fa minor de Johann Sebastian Bach alături de Orchestra de Cameră Sinfonietta, într-un eveniment organizat la Ateneul Român. Acest moment a marcat începutul unei cariere muzicale impresionante și a pus bazele unei recunoașteri timpurii a talentului ei.

Mădălina Pașol a studiat la liceul „George Enescu” din București, iar apoi la Universitatea de Arte din Berlin. Și-a dezvoltat abilitățile muzicale sub îndrumarea unor profesori exigenți și astfel a câștigat numeroase premii la competiții naționale și internaționale de pian.

Astăzi, când Mădălina Pașol a ajuns la o maturitate profesională, repertoriul său este unul variat care cuprinde lucrări complexe ale unor compozitori precum Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Johann Sebastian Bach, Franz Liszt și mulți alții.

A susținut concerte în întreaga lumea și a fost invitată să colaboreze cu orchestre de renume. Concertele sale au fost apreciate de public și de criticii de specialitate, iar interpretările ei au fost lăudate pentru virtuozitatea și expresivitatea lor.

Pe lângă activitatea concertistică, este și pedagog, prin intermediul masterclass-urilor și lecțiilor, inspiră și influențează o nouă generație de pianiști.

Pianul este unul dintre cele mai populare instrumente muzicale pentru copii, și nu este greu să înțelegem de ce. Pe lângă frumusețea sunetelor pe care le produce, pianul ajută copiii să-și dezvolte abilitățile cognitive, creativitatea și chiar să îmbunătățească coordonarea.

Vă invităm alături de noi la un recital de excepție!

Detalii

Dată:
5 august, 2023
Oră:
12:00 pm
Eveniment Categories:
,

Loc de desfășurare

Comuna Moșna
Comuna Moșna, Sibiu România + Hartă Google