Skip to main content

Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA. Concert Adrian Nour Trio

Începând cu 29 ianuarie, va debuta Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA din Sibiu – una dintre cele mai vechi biblioteci din Transilvania.

Sala Festivă, emblemă a decorațiunilor luxuriante de secol 19, va găzdui concerte jazz, blues, muzică de cameră sau chitară clasică, în avanpremiera Festivalului ICon Arts care va avea loc în această vară.

Desfășurate sub egida „Artele noi întâlnesc tradițiile vechi”, evenimentele se vor încheia și în cadrul acestei stagiuni cu degustări de produse gastronomice locale și vinuri din cramele transilvane.

Așa că noi vă așteptăm cu drag să inaugurăm înainte de vreme bonomia sezonului estival cu care ați asociat până acum evenimentele ICon Arts.

Intrarea va fi liberă, prin solicitarea invitației electronice la adresa bjastrasibiu@gmail.com

Poster Stagiunea ICon Arts Biblioteca Astra


Luni, 29 ianuarie, de la ora 18:00, vă invităm la inaugurarea Stagiunii ICon Arts @ Biblioteca ASTRA prin concertul – eveniment susținut de Adrian Nour Trio.

Cunoscutul actor și finalist de la Vocea României va aborda împreună cu band-ul său un program cu totul ieșit din tipare. De la Beatles la standarde jazz, Adrian Nour va interpreta în manieră proprie o selecție de piese pe care le-ați îndrăgit dintotdeauna însă nu le-ați bănuit vreodată calitățile în versiune jazz. În viziunea Adrian Nour.

Iar dacă adăugăm experiența lui Adrian în calitate de actor la Teatrul Național, ori multitudinea de roluri pe care le-a jucat, de la operetă la comedie, dramă sau roluri la TV, concertul se anunță cu adevărat un show unic, găzduit de eleganta Sală Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Cu prilejul acestui eveniment, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu propune expoziția „Jazz pe vinil”, o incursiune în istoria jazzului și a Festivalului de jazz de la Sibiu. Regăsim aici nume de marcă ale muzicii românești: Aura Urziceanu, interpretând Bach, Paganini sau Duke Ellington precum și discuri Johnny Răducanu.

Așadar, nu aveți motive să lipsiți de la acest concert!

Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.
Nu uitați să vă rezervați locurile din timp la adresa bjastrasibiu@gmail.com

La final, vă vom întâmpina în foaier cu o selecție de vinuri oferite de Jidvei, unul dintre cele mai vechi crame ale Transilvaniei, cu o istorie începută cu secole în urmă.

Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca Astra este un eveniment organizat de UCIMR prin programul „Oportunități la tine acasă” destinat tinerilor muzicieni români care pot găsi oportunități reale de afirmare aici, acasă, în România.

Stagiunea este un eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană Astra Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

Parteneri: Exces Music, Organizația Somelierilor din România
Un eveniment susținut de Jidvei.

Parteneri media: Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Tribuna, Profil Cultural, Știri de Sibiu.ro, Capital Cultural, Sibiu100%, aplicația Urby