Skip to main content

Sebastian Gheorghiu

By septembrie 4, 2023Oamenii UCIMR

Să jonglezi cu 2 sau chiar 3 festivaluri internaționale în același timp și să rămâi cu zâmbetul pe buze e o adevărată artă. Cu siguranță trebuie să iubești muzica și oamenii, iar Sebastian Gheorghiu se pare că reușește să le facă pe ambele.

Sebastian este un profesionist desăvârșit cu o carieră impresionantă în domeniul cultural și artistic din România. Cu o experiență de peste 20 de ani în managementul cultural, el și-a dedicat viața promovării și dezvoltării culturii și artei muzicale atât în România, cât și în străinătate, și este unul dintre oamenii care face posibile proiectele și evenimentele culturale #UCIMR.

Educația sa solidă în domeniul muzicii, împreună cu amplă experiență în domeniul cultural, l-au ajutat să înțeleagă și să contribuie semnificativ la dezvoltarea comunității artistice.

Sebastian Gheorghiu are o pasiune profundă pentru muzică și pentru organizarea de evenimente culturale memorabile, astfel, a fost implicat în numeroase proiecte, de la festivaluri și concerte până la emisiuni culturale și conferințe, ca membru al juriului sau echipelor de organizare, având ocazia să colaboreze cu personalități de renume din lumea artistică.