Skip to main content

Regaluri sonore în spaţii de poveste

By aprilie 5, 2014aprilie 16th, 2014Proiecte culturale

Afis Peles 29.03.2014

Pentru al patrulea an consecutiv localnicilor şi turiştilor de pe Valea Prahovei li se oferă o atracţie culturală unică. La Castelul Peleş din Sinaia, debutează o nouă ediţie a Stagiunii “Sunetul muzicii”, organizată de ExcesMusic şi Muzeul Naţional Peleş.

In acest an, prin muzică şi poezie, vom marca două evenimente speciale: 100 de ani de la trecere în eternitate a Regelui Carol I şi 100 de la încheierea domniei Reginei Elisabeta – protectoarea artelor.

Sâmbătă 29 martie 2014, de la ora 17, în sala de concerte a castelului, versuri semnate de Carmen Sylva, pseudonimul literar sub care era cunoscută Regina Elisabeta, vor fi recitate de Maia Morgenstern, marea actriţă care anul trecut a primit din partea Casei Regale a României – Ordinul Nihil Sine Deo.

Opusuri de Reinhold Glière şi David Popper vor fi interpretate de unul dintre cele mai  valoroase ansambluri camerale româneşti, ineditul Duo Jaya alcătuit din violonceliştii Ella Bokor şi Mircea Marian.

Stagiunea „Sunetul muzicii” va mijlocii 10 întâlniri între marea muzică şi iubitorii artei sunetelor. Recitalurile de la Castelul Peleş, bijuterie arhitectonică, simbol cultural, istoric şi estetic românesc – se vor defăşura în perioada martie – octombrie, iar printre invitaţi se numără: soprana Cristina Radu, pianistul Steffen Schlandt, jazzistul Mircea Tiberian, basistul Chris Dahlgren –, percutionistul John Betsch, Duo Atris, Ansamblul Game sau laureaţii ediţiei a IV a a Concursului „Drumul spre celebritate” de la Palatul Mogoşoaia şi laureatii Concursului International de la Tokyo.

Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută completând un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-i-editia-a-iv-a/

Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Asociaţia Cultural – Sportivă Pro Valores.

Parteneri media: Observator cultural, Casino Life&Bussines Magazine, Europa FM,  Port.ro, onlinegallery.ro, Zile şi Nopţi, muzicabuna.ro.