Skip to main content

O seară de operă la Biblioteca ASTRA

Publicul sibian este invitat la un nou spectacol tematic marca ICon Arts care promite o experiență culturală inedită: O seară de operă la Biblioteca ASTRA.

Luni, 4 februarie 2019, de la ora 19:00, în continuarea Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA, vor concerta două dintre cele mai apreciate voci ale operei românești: soprana Veronica Anușca și mezzo-soprana Daniela Chihaia Popa, alături de invitații lor: Sandra Eliza Bărănescu, Andreea Plopeanu și Alexandru Costea. Cei cinci soliști vor fi acompaniați la pian de Marta Tudor.

Evenimentul va avea loc la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu nr. 5, Corp A, Et. 2), iar intrarea va fi liberă prin rezervare la adresa bjastra2@gmail.com (locurile fiind limitate).

Veronica Anușca și Daniela Chihaia Popa, nume consacrate și cu o vastă experiență de scenă, au construit un program care pune în valoare vocile tinere pe care le îndrumă, oferind publicului, în același timp, ocazia de a asculta momente de referință din Barocul muzical venețian, operă, belcanto, operetă și lied.

Cu un repertoriu variat, ce acoperă patru secole de muzică vocală (sec. XVII – XX), artiștii vor aduce mai aproape de public emoția unor lucrări celebre compuse de A. Vivaldi, J. Strauss, I. Kálmán, J. Offenbach, V. Bellini, Ch. Gounod, dar și lucrări de referință scrise de autori români precum N. Bretan, P. Mezzetti, T. Brediceanu, T. Grigoriu. În completarea evenimentului, Biblioteca ASTRA a pregătit și de această dată o expoziție specială cuprinzând operele autorilor menționați, cu amănunte în rândurile ce urmează.

De pe marile scene ale operei române, spectacolul muzicii va putea fi trăit cu aceeași intensitate și în eleganta Sală Festivă a Bibliotecii ASTRA, nu o dată remarcată pentru calitățile sale acustice. Iubitorii de operă dar și cei mai puțin familiarizați cu acest tip de spectacol se vor putea bucura în egală măsură de complexitatea, forța și radianța artei interpretative în cadrul intim al unei biblioteci istorice.

Seara se va încheia în aceeași notă elegantă, prin momentul consacrat degustării de vinuri spumante oferite de Jidvei, partenerii evenimentului.

Expoziție specială dedicată operei

Cu prilejul acestui concert, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a pregătit o expoziție de materiale audiovizuale și tipărite în concordanță cu repertoriul ales de artiștii lirici invitați. Se vor regăsi expuse o serie de documente cu muzică clasică vocală și instrumentală, aparținând unor mari compozitori din sfera muzicii culte românești și universale.

Din colecția Compartimentului ARTE al Bibliotecii sunt aduse în atenția publicului lucrări deosebite, sub forma discurilor de vinil, a CD-urilor, DVD-urilor sau a cărților tipărite, care se armonizează perfect cu partiturile interpretate în cadrul concertului. Se disting colecții ale concertelor lui Antonio Vivaldi, arii din operele și operetele compuse de Johann Strauss sau Imre Kálmán, selecțiuni din compozițiile lui Vicenzo Bellini sau ale lui Charles Gounod. Vor fi expuse, de asemenea, discuri și partituri cuprinzând lucrări muzicale românești, precum liedurile compozitorului Nicolae Bretan, doinele, baladele și cântecele populare ale marelui folclorist român Tiberiu Brediceanu sau lucrările vocale ale compozitorului și muzicologului Theodor Grigoriu.

Documentele expuse, dar și multe alte materiale imprimate și audiovizuale cuprinzând informații din sfera tuturor artelor, nu doar cea a muzicii, se pot consulta și împrumuta de la Compartimentul ARTE al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.


Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, eveniment parte din programul „Oportunități la tine acasă” derulat de UCIMR și dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care artiștii găsesc oportunități reale de afirmare aici, acasă, pe scenele din România.

Parteneri culturali: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, Exces Music, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Jidvei.

Parteneri media: EnjoyTV România, Radio România Cultural, Tribuna, Capital Cultural, Mesagerul de Sibiu, Ora de Sibiu, Profil Cultural, Agenția de Carte, România Pozitivă.