Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

„Cartografii sonore” – concert Alley of Winds

13 noiembrie, 2018 @ 6:00 pm

Concertele Stagiunii „Cartografii sonore” continuă prin programul de toamnă cu un nou eveniment special programat marți, 13 noiembrie, de la ora 18:00 la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (Strada Londra nr. 39).

Evenimentul face parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a sărbători Centenarul alături de public și cei mai bun artiști ai momentului, dar și alături de tinere talente aflate în plină afirmare.

De această dată, seara va fi dedicată hărții Rumania and adjacent states publicată în anul 1920 de către o prestigioasă companie scoțiană. Spre deosebire de celelale hărți apărute până la acel moment, aceasta prezintă amănunte speciale ale reliefului prin variațiile de altitudine. O prezentare a acestei hărți va fi realizată de Ioana Zamfir, muzeograf, în prima parte a evenimentului.

Seara se va continua cu o premieră: va avea loc primul concert al formației camerale Alley of Winds. Deși concertează pentru prima dată sub acest nume, tinerii muzicieni s-au făcut remarcați în ultimii ani pentru talentul deosebit dovedit în arta interpretativă a instrumentelor pentru suflat colaborând cu mari orchestre naționale. Vor concerta: Diana Elenescu – flaut, Andrei Văleanu – clarinet, David Daniel Dinu – oboi, Alexandra Stanciu – fagot și Mihai Gheorghe – corn.

Așadar, publicul prezent va putea redescoperi harta prin intermediul unei experiențe „multi-dimensionale” unde relieful României Mari de la 1920 va putea fi perceput și prin „adierile” și armoniile instrumentelor pentru suflat. Din program vor face parte lucrări de Ferenc Farkas, Jacques Ibert, Vasile Jianu și Fridolin Dallinger.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin înscriere în prealabil pe site-ul muzeului:

http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-harta-rumania-and-adjacent-states/

„Rumania and adjacent states”, 1920

Harta poartă titlul Rumania and adjacent states și a fost publicată în anul 1920 de celebra firmă scoțiană John Bartholomew & Son Ltd, specializată în realizarea și tipărirea de hărți și atlase. Compania avea deja 100 de ani de funcționare atunci când a fost tipărit atlasul din care face parte această hartă a României Mari – Times Survey Atlas of the World. Pregătirea ediției din 1920 a durat cinci ani și la realizarea ei s-a acordat o atenție deosebită culorilor hipsometrice (culori prin care este indicată variația de altitudine).

Pentru completarea experienței, la final de eveniment va avea loc o degustare de vinuri dintr-una din regiunile descrise pe hartă.

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, parte din programul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a celebra Centenarul României, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, acțiune co-finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Cartografii Sonore este un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.

După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Informații suplimentare

 

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti se numără printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecţie de peste 1000 de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal provinciile româneşti, state şi regiuni europene, precum şi hărţi astronomice și planuri de oraș. MNHCV își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor, un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii, atât de către specialiști cât și de către publicul general.

Detalii

Dată:
13 noiembrie, 2018
Oră:
6:00 pm
Eveniment Category:
Etichete Eveniment:
, ,

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Londra nr. 39
Bucuresti, Bucuresti România
+ Hartă Google