Skip to main content

Corul californian Citrus Singers va concerta în România la începutul lunii iunie

By mai 31, 2022Proiecte culturale

Corul de prestigiu internațional Citrus Singers va sosi în România cu prilejul unui turneu european de amploare. Lucrări emoționante despre triumf și speranță, parte din repertoriul global, vor fi interpretate de cei 45 de membri ai corului Citrus Singers, aflat pentru prima dată în România. Artiștii vor concerta sub bagheta dirijorilor Douglas Austin și Marius Beltran în spații cu calități acustice deosebite:

Brașov, Biserica Neagră, duminică, 5 iunie, de la ora 18:00,

Biertan, Biserica fortificată, marți 7 iunie, de la ora 18:00,

Cluj – Napoca, Biserica reformată (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 21), joi, 9 iunie, de la ora 19:00

 

Citrus Singers reprezintă o tradiție americană de peste 50 de ani și este astăzi parte din rândurile corurilor universale remarcabile. Ansamblul este apreciat în plan internațional pentru distincție și acuratețe, cucerind unele dintre cele mai importante trofee de profil.

Pentru publicul întâlint în America, Europa și Asia, Citrus Singers s-a remarcat pentru efectul înălțător și puternic emoțional oferit de amplitudinea muzicii. Corul a fost invitat la înalte recepții prezidențiale și evenimente cu statut global deosebit.

Repertoriul turneului european susținut în această perioadă cuprinde un mesaj despre bucuria regăsirii în contextul post-pandemic. „Lucrurile redevin treptat la normal și ne bucurăm să readucem în România ansambluri de peste Ocean, acest turneu fiind programat să ajungă la noi încă din anul 2020. Va fi un privilegiu să ascultăm un ansamblu de referință din sfera muzicii corale de nivel înalt. La acest eveniment, adevărate imnuri pentru demnitate, libertate, empatie vor putea fi trăite de iubitorii muzicii culte. Artiștii ne-au declarat că sunt foarte entuziasmați să descopere ținuturile rustice transilvănene și să concerteze în spații de patrimoniu. Bucuria regăsirii va fi împărtășită de fiecare persoană prezentă la concerte”, a declarat Sebastian Gheorghiu, manager de proiecte al Asociației UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, co-organizator alături de ACFEA Tour Consultants.

 

Sub egida „Artists for artists”, concertul va fi dedicat artiștilor ucraineni refugiați.

 

5 iunie citrus singers citrus college

The Citrus Singers

Sub conducerea dirijorilor Douglas Austin și Marius Beltran

 

Citrus Singers, asamblul vocal al colegiului omonim situat în Glendora, California, a fost înființat în 1968 și a căpătat rapid un renume internațional. Acest grup de elită a câștigat numeroase concursuri corale, inclusiv prestigiosul Festival Coral Internațional din Spittal, Austria.  Printre spectacolele susținute se numără Glinka Capella din Sankt Petersburg, Rusia, Simpozionul de la Viena pentru coruri internaționale remarcabile, Festivalul Riebeld din Danemarca, Festivalul coral Midnight Sun din Tromso, Norvegia, și Festivalul coral internațional din Republica Populară Chineză. În plus, au cântat cu Orchestra Filarmonicii din Londra, au deschis Rose Parade și au apărut anual în cadrul emisiunii speciale PBS din ajunul Crăciunului, în direct de la Pavilionul Dorothy Chandler din Los Angeles, California. Corul Citrus Singers a încântat președinți, demnitari străini și a reprezentat Statele Unite în lumea întreagă, efectuând turnee în Franța, Italia, Austria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria, Japonia, Spania, China, Danemarca, Norvegia, Germania, America de Sud și Marea Britanie.

 

Programul va cuprinde selecțiuni din următoarele lucrări

All That Hath Life and Breath Praise Ye the Lord!…………………………………………….. Rene Clausen

Sing Me to Heaven……………………………………………………………………………………. Daniel Gawthrop

Let the Life I’ve Lived Speak for Me……………………………………………………………. Gwyneth Walker

How Can I Keep from Singing…………………………………………….. Robert Lowry/arr. Sarah Quartel

Sanctus………………………………………………………………………………………………………. Craig Courtney

Prayer for a New Day…………………………………………………………………………………… Jonathan Reid

Gloria (from “Missa Kenya”)……………………………………………………………………………… Paul Basler

There Will Be Rest…………………………………………………………………………………………. Frank Ticheli

The Word Was God……………………………………………………………………………….. Rosephanye Powell

Ubi Caritas…………………………………………………………………………………………………………. Ola Gjeilo

Psalm 96…………………………………………………………………………………….. Jan Pieterszoon Sweelinck

O Magnum Mysterium……………………………………………………………………………. Morten Lauridsen

Northern Lights………………………………………………………………………………………………….. Ola Gjeilo

Baba Yetu (Swahili adaptation of “The Lord’s Prayer”)………………………………….. Christopher Tin

The Heavens’ Flock……………………………………………………………………………………. Ēriks Ešenvalds

Panunumpa…………………………………………………. Jessel Gerard Gonzalez/arr. Christopher Borela

Lord, Listen to Your Children………………………………………………. Ken Medema/ar. Kenneth Dake

O Shenandoah…………………………………………………………………………… Traditional/ar. Greg Gilpin

Joshua Fought the Battle of Jericho…………………………………. Traditional/ar. Jonathan Rathbone

Prayer of the Children ………………………………………………………..Kurt Bastor/ar. Andrea S. Klouse

Unclouded Day ………………………………………………………………….J. K. Alwood/ar. Shawn Kirchner

Danny Boy ……………………………………………………………………..Traditional/ar. Danny Flummerfelt

 

Douglas Austin, dirijorul renumitului Citrus College Singers, a început să predea în toamna anului 1985 și a dedicat treizeci și cinci de ani studenților din cadrul Departamentului de Arte Vizuale și Interpretative de la Citrus College, folosindu-și experiența muzicală impresionantă pentru a îmbunătăți performanțele academice ale cursanților săi. Licențiat în muzică la California State University, Los Angeles, Douglas Austin și-a dezvoltat o solidă carieră profesională de compozitor, aranjor, vocalist și interpret. El a predat cursuri de tehnică vocală și corală, teatru muzical și voce solo. Solicitat în calitate de expert coral și membru în juriu, profesorul Austin susține adesea ateliere de perfecționare în interpretarea vocală și este invitat ca lector în conferințe ale unor prestigioase festivaluri.

Marius Beltran, dirijor asociat al Citrus Singers, are peste zece ani de experiență de predare. Este licențiat în compoziție muzicală și are un masterat în dirijat coral. Marius Beltran și-a început educația muzicală formală la Citrus College ca student, iar în cele din urmă a devenit membru al facultății în 2017, susținând cursuri de teorie muzicală, istoria muzicii și canto. Pe lângă activitatea sa la Citrus, Beltran predă și pentru alte grupe de vârstă, de la coruri de copii la producții teatrale profesionale.  De asemenea, el activează ca interpret, coregraf, profesor vocal privat, compozitor/aranjator, precum și ca membru al juriului pentru festivaluri corale din California de Sud.

The Citrus Singers, Arturo Alvarez, Grace Bernard, Emma Castillo, Jaalene DeLeon, Rachel Fisher, Lorenzo Flores, Mario Garcia, Quinn Gearheart, Jacob Gonzalez, Maren Hamilton, Alexis Herrera, Jillian Hurte, Michael Keleshian, Kaelyn Kilpatrick, Anthony Legans, Andrew Limon, Berlynn Milliken, Christopher Nevarez, Harmony Nichols, Jack Nisbet, Christian Ontiveros, Emilio Pichardo, Reagan Slomback, Dylan Smith, Joanna Tan, Hannah Valenzuela, Aidan Ramirez, Jake Rushing, Hannah Weisman, April Williams, Luis Zano

Citrus College este cel mai vechi colegiu comunitar din Los Angeles County și al cincilea cel mai vechi din California. Înființat în 1915, colegiul a crescut și s-a extins în așa măsură încât acum oferă diplome de asociat transferabile și/sau certificate în peste 54 de domenii, precum și programe tehnice și de carieră foarte bine cotate. Citrus College este clasat în mod constant ca fiind unul dintre colegiile comunitare de top din țară. Fundația Citrus College este o organizație non-profit, înființată în 1966, care sprijină obiectivele educaționale ale tuturor studenților, inclusiv ale celor din programul Citrus Singer. Suntem recunoscători pentru sprijinul lor continuu.

The Citrus Singers vă mulțumesc pentru că susțineți artele și împărtășiți această minunată experiență muzicală.