Skip to main content

CellEAST International Competition

By februarie 29, 2024Proiecte culturale

CellEAST International Competition este primul concurs internațional din România dedicat exclusiv VIOLONCELULUI, organizat de Asociația Culturală PlaCello și U.C.I.M.R. – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, co-finanțat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional, sponsorizat de Vestra Industry și în parteneriat cu numeroase instituții de prestigiu din România.

Concursul se va desfășura în perioada 6-11 mai 2024 la Universitatea Națională de Muzică București, cu Finala și Gala în data de 11 mai 2024 la Ateneul Român.

Juriul este format din renumiți violonceliști din România, Bulgaria, Polonia, Japonia, Austria, Germania, Elveția și Lituania, dar și organizatori de proiecte culturale și educaționale, așadar, îi avem invitați pe: Marin Cazacu, Denis Severin, Răzvan Suma, Yoko Hasegawa, Attila Pasztor, Atanas Krastev, Krzysztof Karpeta, Ella Bokor, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Octavian Lup și Sebastian Gheorghiu, iar invitații speciali din etapa finală a concursului sunt violonceliștii Wen-Sinn Yang și Marius Urba.

CellEAST International Competition oferă posibilitate tinerilor violonceliști de pretutindeni să participe la o competiție de top, în orice etapă a dezvoltării lor profesionale. Prin diversitatea premiilor îi sprijinim pe laureați din punct de vedere financiar, dar și prin activitățile artistice sau educaționale pe care le pot susține în următorii doi ani.

CellEAST International Competition oferă 12 premii în valoare totală de 11.000 euro și 20 de premii speciale, fiind organizat pe patru categorii pentru violonceliști cu vârsta cuprinsă între 5-35 de ani.

Premiile Speciale sunt oferite de: Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare, Filarmonica Mihail Jora din Bacău, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Oradea, IConArts Transilvania, ICon Arts Transilvania MiniCellos, Filarmonica George Enescu, SoNoRo, Atheneum Violins SRL, Violoncellissimo, U.C.I.M.R., Thomastik-Infeld, Cellissimo Academy Bulgaria, ArtCelloFestival, Societatea Română de Radiodifuziune, CellEAST International Competition, CellEAST Festival & Masterclass, Centrul Cultural Apollonia și Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti.

Mai multe detalii despre CellEAST International Competition puteți găsi pe https://celleast.com/celleast-international-competition

Facebook CellEAST Festival
Instagram www.instagram.com/celleastfestival
YouTube www.youtube.com/@celleastfestival

Organizatori:
Asociația Culturală PlaCello, U.C.I.M.R. – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

Proiect co-finanțat de A.F.C.N. – Administraţia Fondului Cultural Naţional

Partner Principal:
Universitatea Națională de Muzică București

Sponsor:
Vestra Industry

Parteneri:
Filarmonica George Enescu, Societatea Română de Radiodifuziune, U.C.M.R., Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare, Filarmonica Mihail Jora din Bacău, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Oradea, IConArts Transilvania, SoNoRo, Centrul Cultural Apollonia, Thomastik-Infeld, Cellissimo Festival Bulgaria, ArtCelloFestival, Art Without Borders Association, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, Atheneum Violins S.R.L., CellEAST Festival, MiniCellos, Violoncellissimo, Artcontact.ro, Flavorade

Parteneri Media:
Societatea Română de Radiodifuziune, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, TL.Com.ro, EnjoyTv

Parteneri Gastro:
La Salumeria Bucharest, Pow Wow, La Salumeria Cucina