Marți, 22 septembrie 2015, de la ora 19:00, va debuta seria celor 8 spectacole  – conferință Round  Table București, moderate  de Valentina  Sandu – Dediu.  Evenimentele se vor desfășura în Studioul de Operă și Multimedia al Universității  Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33) și vor putea fi urmărite în  transmisiune directă pe EnjoyTv.ro.

 
Invitatul primei ediții Round Table va fi Răzvan Mazilu, actor – dansator și  coregraf român, remarcat în numeroase spectacole pe scene internaționale. „Un  aristocrat al dansului”, după cum l-a numit presa de specialitate, Răzvan  Mazilu este primul dansator român protagonist într-un one-man-show (Jocul de-a Shakespeare,  1997, Teatrul Național din București) și, totodată, primul realizator al unui spectacol  de teatru – dans în România, o reușită majoră pentru un student (Dama cu camelii, 1995,  Teatrul Național din București).
 
De-a lungul timpului, Răzvan Mazilu a susținut spectacole în turnee de succes  în țări precum: Franța, Italia, Israel, Elveția, Japonia, Rusia, Grecia, Egipt,  Slovacia, Ungaria, Danemarca, Germania, Belgia, Cehia, Spania, China.
 
„Portretul lui Dorian Gray(premiera în 2004)este imagine, viziune,  culoare și parfumuri. O incursiune hedonistă și adâncă în sufletul uman. Un  adevarat regal pentru iubitorii de artă”. (Daily News, 2004)
La evenimentul  de marți, publicul spectator va avea prilejul de a-l asculta pe Răzvan Mazilu  povestind despre parcursul  său în Bucureștiul artistic, alături de invitați surpriză. La final, o hartă a  locurilor importante din capitală va fi prezentată în semn simbolic, prin  coordonatele pe care artistul le-a lăsat deja în sprijinul evoluției artelor  spectacolului în România.
 
„Îmi place să cred că tot traseul  meu de până acum e o împlinire. Spun traseu și nu carieră, nu îmi place  cuvântul, eu nu fac dans pentru a avea o carieră, îl fac pentru plăcerea mea și  a celorlalți”.
„Nu disociez omul Răzvan Mazilu de artist. Și asta nu e valabil doar în cazul meu, îmi permit să generalizez: în cazul unui artist adevărat, planurile se întrepătrund, nu veți ști cu certitudine cât la sută e firesc pe scena și cât e ‘teatru’ în viața cotidiană. E un frumos paradox.”
Seara de marți se va încheia cu o sesiune de autografe.
Round Table București este un proiect al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural „EȘTI BUCUREȘTI” oferit de ArCuB.
La eveniment intrarea va fi liberă, în baza invitației ce poate fi solicitată la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, în limita locurilor disponibile.
Fiecare spectacol – conferință va dura 90 de minute și va fi transmis în direct pe www.EnjoyTv.ro