Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Toamna. Peter Sarik Trio x Beethoven

9 octombrie, 2017 @ 7:00 pm - 8:00 pm

Concertul de Toamnă al seriei Anotimpuri – ediția a doua aduce la Sibiu unul dintre cele mai populare ansambluri de jazz din Ungaria: Trio-ul Peter Sarik, cu un program inspirat din cele mai îndrăgite opusuri beethoveniene. Secretul succesului de care acest trio se bucură peste tot în lume este naturalețea cu care interpretează jazz, într-un mod în care reușește să-i captiveze chiar și pe cei ce nu apreciază neapărat acest gen muzical. Totodată, liderul ansamblului, Peter Sarik, este recunoscut în plan mondial ca un excelent pianist și aranjor, el fiind multipremiat atât în în Ungaria cât și în competiții din Europa și din SUA.

Programul concertului x Beethoven va cuprinde selecțiuni din sonatele de pian și din cele mai cunoscute simfonii ale titanului de la Bohn, în care ritmurile clasice se vor intercala cu improvizații de jazz și pop.

În cadrul fiecărui concert, ansamblul cântă Oda Bucuriei împreună cu publicul, astfel încât fiecare spectator devine, pentru câteva clipe, participant activ în spectacol.

Membrii Trio-ului sunt: Peter Sarik (pian), Tibor Fonay (chitară bas și contrabas), Attila Galfi (tobe).

Poster Toamna

Acţiune organizată de UCIMR și Exces Music și cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.

Detalii

Dată:
9 octombrie, 2017
Oră:
7:00 pm - 8:00 pm
Eveniment Category:
Etichete Eveniment:
, , , , ,

Loc de desfășurare

Sala Thalia
Sibiu, Sibiu România + Hartă Google