Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Péter Sárik Trio prezintă „Bartók X” reinterpretat jazz

24 octombrie, 2018 @ 7:00 pm - 8:00 pm

Cea mai în vogă formație de jazz din Ungaria, Péter Sárik Trio, revine la Sibiu. S-au pus în vânzare biletele pentru concertul „Bartók X”

Ediția a treia a proiectului „Anotimpuri”, organizat de UCIMR, prilejuiește reîntâlnirea publicului sibian cu cel mai în vogă grup de jazz din Ungaria, Péter Sárik Trio. Cei trei muzicieni vor prezenta concertul Bartók X, miercuri, 24 octombrie 2018, cu începere de la ora 19:00, la Sala Thalia, reprezentând cel de-al treilea concert din proiect, subintitulat „Toamna”.

Evenimentul va fi prezentat de îndrăgita realizatoare TV Geanina Iacob. Biletele pentru acest eveniment s-au pus în vânzare și se pot achiziționa, la prețul de 20 lei, de pe www.myticket.rowww.entertix.ro sau de la Casa de bilete a Sălii Thalia.

Seara se va încheia cu o invitație la degustare de vinuri premium din gama Mysterium oferită de Jidvei, partenerii proiectului Anotimpuri 3.

După prelucrarea operelor lui Beethoven în stil jazz care s-a bucurat de un succes neașteptat, Péter Sárik Trio a realizat recent un album nou cu adaptări după lucrările compozitorului Bélla Bartók.

„Poate că nici un compozitor nu a avut un efect atât de puternic asupra jazz-ului de astăzi precum Bartók. Operele lui au o putere uimitoare, dinamica lor captează în totalitate ascultătorul. Muzica lui este plină de emoție, mister, profunzime și claritate nelimitată. Am creat acest material cu scopul de a încerca – prin prelucrările noastre – să facem cunoscută opera lui Bartók în rândul acelora, care până acum aveau rezerve față de muzica lui.

Jazz și Bartók constituie împerecherea perfectă: piesele de pian orchestrate pentru trio au mai mult caracter, piesele scrise pentru orchestră și cântecele populare prelucrate au, de asemenea, o latură cu totul nouă iar libertatea de improvizație este nelimitată. Recomand cu drag concertul nostru atât fanilor muzicii clasice, cât și celor de jazz!” a spus Peter Sarik.

Péter Sárik Trio a devenit una dintre cele mai populare și definitive trupe de jazz din Ungaria din ultimii zece ani. Una dintre cheile succesului lor este firea deschisă și versatilă a fiecărui membru, cei trei muzicieni reușind astfel să atragă atenția unei audiențe mult mai largi și mult mai „colorate” în comparație cu majoritatea formațiilor de jazz.

Atmosfera concertelor lor aduce mai bine cu atmosfera concertelor de pop, sau chiar rock, chiar dacă aceste concerte sunt susținute la Academia de Muzică sau în cele mai mari săli de concerte. Prin firea directă, deschisă și energică a formației, aceasta reușește să convingă din ce în ce mai mulți ascultători să devină adepți ai stilului jazz.

Pe lângă compozițiile proprii, muzicienii se aventurează liberi printre genuri: au la activ două CD-uri cu prelucrări, piese solicitate de către public și, de multe ori, își bucură audiența cu transcripții de muzică clasică. Albumul intitulat „Jazz kívánságműsor” („Dedicații muzicale de jazz”) a fost premiat în 2014 cu prestigiosul Premiu Fonogram (Grammy-ul maghiar) în categoria „Albumul de jazz al anului“. Pe lângă premiul câștigat, trupa a mai avut alte trei albume nominalizate, tot în această categorie. Mai multe, pe site-ul oficial www.petersarik.com

Concertul de la Sibiu face parte din proiectul „Anotimpuri 3”, acest concert fiind subintitulat „Toamna”, după concertul „Primăvara” care a avut loc de Ziua Europei, susținut de Adrian Nour Band, și concertul „Vara” susținut de London Schools Symphony Orchestra. Evenimentul este organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 22 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ și, de asemenea, a acordat la rândul său finanțări pentru numeroase alte proiecte independente. Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Detalii

Dată:
24 octombrie, 2018
Oră:
7:00 pm - 8:00 pm
Eveniment Category:
Etichete Eveniment:
, ,

Loc de desfășurare

Sala Thalia
Sibiu, Sibiu România + Hartă Google