- Acest eveniment a trecut.
Cartografii sonore – Corul Canticum
4 decembrie, 2018 @ 6:00 pm - 7:00 pm
În seara zilei de marți, 4 decembrie, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (Strada Londra nr. 39) vă invităm cu drag la închiderea acestei etape din ambițiosul program „100 de ani în 100 de concerte” pe care sperăm să-l putem continua și la anul.
Invitați ai Stagiunii „Cartografii sonore” vor fi membrii Corului Canticum care vor interpreta, sub bagheta dirijorului Răzvan Rădos, un program deosebit de spectaculos dedicat Centenarului dar și o serie de colinde vechi românești.
În deschiderea evenimentului veți asculta prezentarea Ioanei Zamfir, muzeograf, despre cea mai recentă expoziție a Muzeului, „Războiul Hărților”.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, doar prin înscriere în prealabil pe site-ul Muzeului: http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-razboiul-hartilor/
Cu prilejul concertului, publicul este invitat să descopere lucrări cartografice de excepție, incluse în expoziția Războiul hărților, dedicată celebrării Centenarului Mari Uniri. Multe dinre ele au putut fi expuse, de altfel, la celelalte concerte „Cartografii sonore” și ne face o deosebită plăcere să vă invităm să le redescoperiți, de această dată împreună, în același spațiu unde se va desfășura și concertul.
Expoziția prezintă hărți etnografice realizate în prima parte a secolului XX, hărți care au fost utilizate atât în presă pentru promovarea poziției guvernului român privind Conferința de Pace de la Paris cât și de către delegațiile naționale care au participat la lucrări.
În acest context, hărțile etnografice, prezentând repartiția diferitelor etnii pe un teritoriu, au jucat un rol esențial în redesenarea granițelor statelor europene la finalul Primului Război Mondial. Expoziția este deschisă la Muzeul Hărților până pe 16 decembrie.
/// Despre Corul Canticum Bucharest
Corul Canticum adresează tuturor o invitație în lumea artei corale de calitate. Ansamblul a debutat pe scena Universității Naționale de Muzică din București în primăvara anului 2015. Evenimentul s-a bucurat de un succes remarcabil, iar Canticum Bucharest a obținut încă de la prima sa apariție aprecierile publicului meloman și ale elitei muzicale bucureștene. Cei douăzeci și cinci de tineri muzicieni, alături de dirijorul Răzvan Rădos, își propun să aducă un plus de prospețime genului coral, făcându-l accesibil marelui public prin abordarea unui repertoriu inspirat din muzicile tradiționale, folclorice, jazz, gospel, pop etc.
Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, parte din programul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a celebra Centenarul României, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, acțiune co-finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Cartografii Sonore este un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.
După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.