Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Cartografii sonore – concert Duo Cello Jaya

30 mai, 2017 @ 7:00 pm - 8:00 pm

În fiecare final de lună, la Muzeul National Al Hartilor Si Cartii Vechi, muzica va dezvălui povestea unei hărți alese din vremuri îndepărtate.

O poveste nouă se va contura, despre o hartă veche, ce va prinde viață prin acordurile de muzică clasică. Iar prin prezența unui specialist, vom realiza o conexiune istorică între harta propusă și repertoriul fiecărui concert. Alături de oaspeți de seamă, vor fi invitați, în compania hărților, tineri muzicieni excepționali din România.

La eveniment, accesul se va face prin solicitarea unei rezervări, mai multe detalii, în rândurile ce urmează.


După succesul primului eveniment, organizatorii promit să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă inedită asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.

Cristina Toma, la deschiderea Stagiunii: „LA MNHCV, publicul va găsi o colecție unică în România și rară în lume. Ne propunem să devină un spațiu de întâlnire al artelor, științelor și culturii, un centru de studiu al hărților preferat atât de către specialiști cât și de către publicul larg.

Un prim pas în transformarea Muzeului într-un spațiu de intersecție al artelor îl constituie proiectul Cartografii sonore – Concertele de la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, ce debutează în această seară. Harta poate fi privită și interpretată în multe moduri; poate constitui un punct de plecare într-o călătorie care împletește pasiunea pentru istorie și geografie, poate fi începutul unei aventuri, al unei descoperiri. Și – de ce nu? – poate fi sursa de inspirație pentru muzicieni și interpreți. Aceasta a fost, pentru noi, premisa de la care am plecat în realizarea Cartografiilor sonore – aceea că o hartă poate fi privită și din punct de vedere muzical.”

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali din România, un program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România în cele peste 100 de concerte organizate anual. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.

În sprijinul evenimentului din luna martie s-a alăturat Ambasada Republicii Moldova de la București. În jurul celor mai valoroase hărți din patrimoniul Muzeului, Stagiunea va găzdui în acest an un concert pe lună, organizatorii dorind să invite la desfășurarea proiectului cât mai multe instituții culturale internaționale.

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi este singura instituţie culturală cu acest specific din România și printre puținele din lume, în general hărțile fiind asimilate muzeelor de istorie sau militare, în timp ce cărțile sunt apanajul bibliotecilor.

Muzeul deține o colecţie de peste 750 de hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal regiunile române dar și țările Europei și alte continente; cea mai veche hartă din colecție este o xilogravură (gravură în lemn) din anul 1525 ce reprezintă Europa Centrală, cu regiunile Ungariei, Prusiei, Rusiei, Valahiei şi Poloniei. Nucleul central al colecției îl constituie donația familiei Adrian și Daniela Năstase din anul 2003, an în care a fost inaugurat Muzeul.

Găzduit într-o clădire construită în perioada interbelică, într-un stil ce aduce aminte de palatele venețiene de secol XV, Muzeul își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor și un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii.

Detalii

Dată:
30 mai, 2017
Oră:
7:00 pm - 8:00 pm
Eveniment Category:
Etichete Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Londra nr. 39
Bucuresti, Bucuresti România
+ Hartă Google