Skip to main content

 

Festivalul Promenadelor Brașovului

Către «Lumea cea nouă»  8 – 22 iulie

logoverde-01-01

Timp de 15 zile, în perioada 8 – 22 iulie, Brașovul își va dezvălui creativitatea, istoria și efervescența printr-un Festival inedit în peisajul românesc care își propune să revitalizeze promenadele istorice și mult mai mult de atât.  Cu peste 70 de artiști, ateliere interactive, concerte jazz, rock, fanfară, tururi ghidate, proiecții, reconstituiri istorice, expoziții și multe alte surprize, prima ediție a Festivalului își propune să fondeze o nouă mentalitate dedicată bucuriei de a fi la… Promenadă. Intrarea va fi liberă la toate evenimentele Festivalului.

Spațiile de desfășurare vor fi: Promenada  de Sus (Sub Tâmpa și Bastionul Țesătorilor), Promenada de Jos (Parcul Nicolae Titulescu), Promenada Regală (lângă Bastionul Graft și După Ziduri) și Piața Sfatului. Timp de 3 săptămâni, cu evenimente de amploare organizate în mod deosebit în weekend-uri, Festivalul își propune să devină curând un reper pe harta evenimentelor estivale din România.

Publicul va fi invitat să redescopere plimbarea în aer liber, într-un itinerariu artistic despre vechi și nou. Fiindcă Promenada a reprezentat dintotdeauna o linie de intersecție între vechi și nou. Promenadele vechi cultivau plăcerea de a admira o zonă de belvedere, reprezentând, în același timp, o zonă în care se etala tot ce era mai frumos, mai nou apărut în societate. Un spațiu în care este promovată diversitatea prin întregul său spectacol. Apar mașini noi, locuri noi, cafenele noi, sedii noi, distracții noi, arte noi.

Descriere festival || Program 

afis Promenade