Apel pentru propuneri de lucrări în vederea includerii în finala Concursului Internațional de Interpretare Muzicală ”România” din Tokyo. (compozitori până în 40 de ani!)

Organizat de UCIMR în parteneriat cu Asociația ”Romanian Music Society” din Tokyo, apelul se adresează compozitorilor români cu vârste până în 40 de ani (împliniți până la data de 12 decembrie 2019), studenți sau absolvenți ai unor instituții muzicale  la specializarea compoziție (muzică cultă) și vizează selectarea unor piese solo care să conțină elemente românești recognoscibile (de la teme stilizate de inspirație folclorică, folclor imaginar, până la procedee muzicale specifice școlii românești de compoziție), cu durata între 3 – 5 minute, compuse pentru următoarele instrumente solo: vioară, violoncel, flaut, marimbă. Fiecare compozitor va trimite o propunere (proiect) de lucrare, menționând două instrumente din cele patru (în ordinea preferințelor) pentru care ar dori să scrie. Dosarul de înscriere va fi transmis online, la adresa office@ucimr.ro, cu mențiunea ”Romania Tokyo” și va cuprinde: un scurt CV al candidatului, copie după CI, link către pagina de autor unde se pot asculta piese deja compuse și o scurtă prezentare a ideii de lucrare (5-10 rânduri). Selecția va fi realizată de către Departamentul de proiecte culturale al UCIMR, iar rezultatele vor fi comunicate candidaților selectați, cât și pe pagina ucimr.ro.

Lucrările compozitorilor comisionați vor fi incluse, prin decizia doamnei Kazuko Shimada, Președintele Asociației ”Romanian Music Society” din Tokyo și organizator al competiției din Japonia, în repertoriul obligatoriu din finala Concursului Internațional de Interpretare Muzicală ”Romania” din Tokyo.

Fiecare compozitor selectat va fi primi 1000 lei net pentru lucrarea comisionată.

Termen de trimite a emailurilor de înscriere: 31 ianuarie 2019. Afișarea rezultatelor: 4 februarie 2019.  Termen de predare a lucrărilor: 31 martie.

 


 

REZULTAT selecție:

Vă mulțumim tuturor că ați răspuns apelului nostru. Ne-am bucurat să primim 16 propuneri foarte interesante și am avut o misiune grea în alegerea celor 5 compozitori ale căror propuneri au fost, în final, selectate. Numele celor 5 sunt prezentate în ordine alfabetică:

Sebastian Androne (piesă pentru vioară);
Mihai Murariu (piesă pentru pian);
Andrei Petrache (piesă pentru flaut);
Sebastian Țună (piesă pentru violoncel);
Sabina Ulubeanu (piesă pentru marimbă)