CAMERA – un proiect de documentare & promovare a concertelor și spectacolelor muzicale contemporane

logo CAMERA

UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România lansează, în perioada 15 iunie – 15 iulie 2017, un apel de propuneri pentru proiectul CAMERA – cofinanțat de AFCN.

Apelul de propuneri este destinat compozitorilor şi interpreţilor români contemporani (ONG-uri, asociații, P.F.A. sau persoane fizice) care îşi doresc, însă nu au mijloacele necesare, să îşi facă cunoscute propriile creaţii, compoziţii experimentale sau lucrări foarte recente de muzică cultă (2016 – 2017), care urmează a fi prezentate publicului în București, Sibiu sau Tg Mureș, începând cu data de 10 septembrie și până cel târziu la 10 noiembrie 2017.

Așteptăm propunerile de concerte și spectacole pe adresa office@ucimr.ro, începând de acum și până în data de 15 iulie. La finalul acestei luni de înscriere, Departamentul de proiecte culturale al UCIMR va întocmi o listă scurtă, însumând o treime din proiectele înscrise, în limita a douăzeci de proiecte. Acestea vor fi prezentate pentru prima oară publicului, pe pagina de Facebook a UCIMR, spre a fi votate timp de două săptămâni. Votul va consta printr-un like, oferit de utilizatorii facebook, proiectului pe care îl consideră cel mai valoros.

La finalul perioadei de votare prin campania social media, proiectele clasate pe primele șase poziţii, conform numărului de like-uri, aşezate în ordine descrescătoare, vor beneficia de promovarea gratuită a producțiilor.

Promovarea constă în: transmisia prin live streaming a prezentării publice a proiectului câștigător, întregistrarea audio-video integrală mixată din fluxul live, în foarte bune condiţii, un video-montaj scurt al înregistrării, un set de fotografii documentare profesionale și un premiu în valoare de 2000 lei pe proiect.

Înregistrările și montajul video vor fi apoi arhivate digital pe canalul de YouTube EnjoyTV Romania, de unde vor fi, de asemenea, promovate, dar și pe site-ul UCIMR, într-o secțiune a site-ului care va fi special creată pentru proiect, intitulată CAMERA.

IMPORTANT! Apelul se adresează celor care au deja un concert sau spectacol programat și pot dovedi, prin documente (declarații de parteneriat, contracte), că dispun de spațiul de desfășuare și mijloacele financiare și tehnice pentru realizarea efectivă a concertului/spectacolului. Prin intermediul proiectului CAMERA, punem la dispoziție exclusiv partea de promovare detaliată mai sus și premiul în valoare de 2000 lei.